„Sa nu ai amintiri din copilarie este ca si cum ai fi condamnat sa cari in permanenta dupa tine o valiza al carei continut iti este necunoscut. Si, cu cat inaintezi in varsta, cu atat ea iti pare mai grea si cu atat devii mai nerabdator sa o deschizi in sfarsit.”
Jurek Becker
Drumul catre autonomie inseamna sa nu ai nici un Zeu care sa-ti spuna ca-i lipsa de respect sa spui ca un adult care a avut grija de tine te-a ranit. Daca se intampla sa avem un astfel de Zeu, corpul nostru plateste pretul sacrificarii adevarului.
Aceasta sacrificare este nenecesara, chiar daca am crede ca inversul este un naiv optimism.
Este dovedit ca descifrarea propriei copilarii ne conduce la o libertate sanatoasa pentru ca parasim coverca in care ne-am ascuns multi ani pentru a ne proteja.
Haideti sa devenim preocupati de ce anume nu ne aparam in anumite situatii, de ce e greu sa spunem NU, de ce ne aparam incomplet, de ce nu punem limite desi suntem prabusiti de oboseala uneori, de ce traim uneori cu o frica permanenta?
Toti avem niste intuitii, haideti sa mergem pe ele, sa cautam in relatia cu cei care ne-au ingrijit, care de altfel au facut ce au stiut mai bine, originea raspunsului la aceste intrebari. In momentul in care incepem sa observam ca intuitiile se confirma, incepem sa avem incredere in propriile perceptii si nu vom mai pune altora intrebarea: ”Ce sa fac in astfel de situatie?”
Asa se scapa de starea de confuzie, corpul isi confrunta memoria si zice: ”Hmm, aveam dreptate….”
Avem neaparat nevoie sa constientizam ce s-a intamplat cu noi la inceputul vietii, altfel societatea poate deveni o „farsa”.
Exemplu – Daca la varsta de doi ani, care este varsta lui NU, tu si cu mine am fost fortati sa mancam o mancare care nu ne placea, am pastrat in corp memoria ca nu ne este permis sa zicem NU, iar astazi suntem in pozitia in care lucram mult, raspundem unor solicitari care ne obosesc, stam in relatii in care nu am vrea sa stam. De ce? Pentru ca am invatat ca nu avem permisiunea sa spunem NU.
Sa ne intrebam. Cum e posibil sa starnesti compasiune in barbati si femei, mai ales daca astazi reprezinta autoritate, cand in copilaria lor si-au suprimat sentimentele naturale, ca nu a mai ramas nimic din ele. Ei fara aceste sentimente traiesc departe de ei insisi, de ceilalti, de natura, univers. Asa au ajuns sa le lipseasca curiozitatea fata de sentimentele celorlalti.
Inconstientul unui om inregistreaza povestea sa de viata completa in celulele corpului sau, corpul il va impinge intr-o zi catre o confruntare cu adevarul propriu.
Pentru o astfel de confruntare va sugerez un exercitiu:
– Gandeste-te la o amintire neplacuta din copilaria ta, eventual legata de persoanele de atasament
– Care este momentul pregnant al acestei amintiri?
– Care sunt sentimentele atasate acestui moment? Cand te gandesti la aceasta amintire ce convingere simti ca ai avut atunci?
– Care sunt persoanle implicate?
– Se pot exprima emotii?
– Exista revolta sau conformare?
– Sunt identificate obstacole?
– Cum au fost rezolvate?
– Stii ca orice obstacol are cu el mai multe oportunitati?
– Cand te gandesti la situatia din amintire si la credinta dezvoltata in aceasta imprejurare, incearca sa completezi fraza:
„Eu sunt…….., ceilalti sunt……….., viata este………”
– Te invit sa stai si sa reflectezi la ce ai constatat!!
Mult spor si viață implinită!!
Psih. Stela Manda Psihoterapeut de familie și de cuplu
