Religia este un element important în viața unor oameni, aceasta fiind o modalitate de identificare și o busolă în funcție de care își organizează existența. Religiozitatea poate să își pună amprenta asupra modului în care oamenii abordează diferitele evenimente prin care trec și, implicit, asupra sănătății mintale.
În studiul său din 2005, Sinanovic a definit religiozitatea ca provenind din cuvântul ”relegere”- a conștientiza și iniția relația cu o ființă divină (Sinanovic, 2005). Alți autori au considerat că religia este un subiect multilateral, care implică mai multe aspecte: cognitive, emoționale, motivaționale și comportamentale (Hackney et.al., 2003). Unii au vorbit despre relația dintre religiozitate/spiritualitate și sănătatea mintală. În timp ce religiozitatea este văzută mai mult ca participarea într-o religie organizată, care are credințe și practici specifice, implicând anumite reguli, spiritualitatea este ceva subiectiv, care ține de individ și nu neapărat de o organizație care are anumite dogme ce trebuie respectate. Spiritualitatea se referă astfel la căutarea personală pentru a înțelege răspunsurile la întrebările fundamentale despre viață, relații, scopuri (Peres et.al., 2017).
Deși observăm că definirea religiozității diferă destul de mult în funcție de studiu, atunci când vorbim de sănătatea mintală, definiția se învârte în jurul a două abordări: pozitivă și negativă. În abordarea negativă, sănătatea mintală este văzută ca fiind absența tulburărilor mintale (Gleen, 1992). Din perspectiva pozitivistă, sănătatea mintală nu înseamnă numai absența tulburărilor, ci atingerea unor standarde mai înalte ale potențialului psihic disponibil (Sinanovic, 2005).
Studiul lui Hackney&Sanders din 2003 abordează relația dintre religiozitate și sănătatea mintală prin intermediul a două teorii destul de interesante, care se leagă într-un fel de ideile din celelalte studii. Prima teorie este ”Terror Management Theory” (Greenberg, 1991) și se referă la faptul că aderarea la o versiune asupra lumii împărtășită cultural ( aici religia) devine un burete care îl apără pe individ de anxietate și îi crește stima de sine prin aparteneța la un grup de susținere. Această teorie este în concordanță cu afirmația din studiul lui Sinanivoc conform căreia oamenii au nevoie, pentru a fi convinși de propria existență, de un anumit punct de siguranță, care să îi păzească de anxietatea de separare, ce are la bază frica de moarte. Acest punct este pentru unii oameni religiozitatea, care satisface una dintre nevoile de bază, și anume, siguranța. A fost demonstrat, de asemenea, că o altă nevoie de bază satistfăcută de religie este nevoia de atașament. S-a constat că relația unui om religios cu Dumnezeu întâlnește criteriul relației de atașament și poate funcționa la fel ca o relație normală din punct de vedere psihologic (Malinakova et. al. 2020). În general, oamenii religioși consideră că există o forță transcendentă care iubește oamenii și care este acolo pentru a le îndeplinii nevoile. Având în vedere că sănătatea psihologică implică în primul rând satisfacerea nevoilor de bază, putem spune că religia poate modifica starea mintală a unei persoane.
Totuși, satisfacerea nevoii de siguranță și atașament nu este îndeajuns, existând nevoi mai complexe precum cea de autoactualizare, care implică dezvoltarea proprie, găsirea unui sens în viață. Există însă destule studii care arată că tocmai acest lucru duce la sănătatea mintală. Dar care este legătura dintre găsirea sensului și religiozitate? Religia oferă sens și semnificație circumstanțelor de viață dificile. Oamenii religioși găsesc un sens și o modalitate de a-și organiza viața în funcție de religia din care fac parte. Spre exemplu, un creștin știe că trebuie să aibă un comportament milostiv pentru a ajunge în viața de apoi în rai, iar acest lucru reprezintă pentru persoana respectivă un scop și o manieră în care să-și trăiască viața. În studiul lor din 2017, Peres și Kamei au observat că găsirea sensului și liniștii corelează cu mai puține simptome depresive, mai puțin stres și o calitate a vieții crescută din punct de vedere fizic, psihic și social. Sensul este corelat mai mult cu calitatea vieții și sănătății mintale, față de religiozitate. Totuși, participanții religioși care au luat parte la studiu găsesc mai ușor sensul și liniștea, decât restul participanților (Peres et. al. 2017).
O altă teorie prin intermediul căreia este abordată relația dintre religiozitatea și sănătatea mintală este ”Teoria Auto-determinării”(Deci&Ryan 1985). Această teorie face referire la motivația umană și cum aceasta are o sursă internă și una externă. Sursa internă este în general cea care îl face pe individ să acționeze în mod proactiv. Raportat la religie, studiile au arătat că a face parte dintr-o religie și a te afla printre persoane religioase nu înseamnă neapărat că religiozitatea va avea un efect pozitiv asupra sănătății tale mintale. Hackney și Sanders , în meta-analiza din 2003 ”Religiosity and mental health: a meta-analysis of recent studies” au observat că religiozitatea corelează pozitiv cu sănătatea mintală doar atunci când acest sentiment de credință este internalizat, adică este acceptat și preluat ca aparținând de propria persoană. Comportamentul nostru se modifică atunci când internalizăm o anumită idee despre viață. Deci, punând la baza comportamentului religiozitatea internalizată, ne putem îmbunătății sănătatea mintală. Când orientarea spre religie ține de factori intrinseci, corelația dintre religiozitate, satisfacția în viață și găsirea sensului este pozitivă, spre deosebire de situațiile în care orientarea este extrinsecă, iar corelația devine negativă(Dezutter et. al. 2005). Tot Dezutter, în studiul său din 2005, a observat faptul că atitudinile religioase sunt asociate cu sănătatea mintală mai mult decât implicarea religioasă. Deci, adoptarea atitudinilor religioase în care credem ne pot îmbunătății considerabil sănătatea psihică, față de implicarea fără credință în anumite practici religioase.
Cristiana-Denisa Gheorghe studentă Facultatea de Psihologie, UBB
