Cand noi ne dam seama si experimentam modul in care experimente din copilarie ne-au facut rau, ce dorinte inconstiente de razbunare au lasat poate “mostenire” si care ne fac sa intram in diverse situatii, doar, doar o fi altfel, vom vedea situatiile din prezent care ne fac rau mult mai rapid si nu vom mai simți nevoia de razbunare sau sa facem rau cuiva sau noua. Atunci vom putea lega prietenii si relatii fara sa fim dependenti sau neajutorati pentru ca am trecut in mod constient prin neajutorarea si neputinta copilariei. Pericolul de a idealiza oameni sau sisteme, ori de a fi amagit de un “guru” intr-o secunda este mult mai mic. Daca trecem activ in prezent prin experientele copilariei vom recunoaste cu claritate suferinta altor oameni, nu vom batjocori sentimentele nimanui si vom sti sa lucram cu ele, iar semnificatia nu va fi doar personala ci si pentru societate ca intreg. Asa se rezolva transferul si nu ne vom mai indrepta ura si dispretul asupra oamenilor, pentru a-i proteja pe altii si nici nu vom mai cauta țapi ispasitori pentru emotii îngropate care ne chinuiesc. Viitorul democratiei si al libertatii depinde de capacitatea noastra de a face acest pas si de a recunoaste ca este imposibil de a lupta cu sistemele politice, religioase si economice din exteriorul persoanei noastre, daca ignoram mesajele din interiorul nostru.
Trecerea anilor poate ca lasa in urma copilaria dar nu lasa in urma ce am trait cand eram copii. De multe ori oamenii au impresia ca exista un punct cand tot ce au trait ca si copii isi pierde din validitate pentru ca acele experiente nu au aceeasi semnificatie pentru mintea unui adult. Insa acele experiente nu au fost traite de un adult si ele raman stocate in mintea noastra asa cum au fost traite atunci. Faptul ca le invalidam mai tarziu nu face decat sa se manifeste in moduri tot mai puternice si mai inconstiente.
Arhitectura creierului este construita printr-un proces care incepe in timpul sarcinii si care continua in copilarie pana in timpul vietii de adult. In aceasta perioada se stabileste fie o fundatie solida fie una fragila pentru toate procesele care stau la baza invatarii si comportamentului.
Nu e nevoie de evenimente traumatice deosebite pentru a afecta acest proces ci pur si simplu aceasta se intampla pentru ca adultii care ne inconjoara nu reusesc sa vina mereu in intampinarea nevoilor noastre sau sa fie prezenti. Sa nu uitam ca si ei la randul lor au fost crescuti tot de oameni raniti si imperfecti.
Chiar daca timpul aduce cu el ranile traite in copilarie ce nu au fost vindecate, trecerea anilor presupune maturizarea biologica a creierului ceea ce inseamna ca avem acum capacitatea de a trai acele lucruri care erau prea mult pentru creierul unui copil.
Pentru mine a deveni adult nu inseamna sa las in urma copilaria, inseamna un proces continuu de intregire si regasire a acelor calitati cu care am venit pe lume. Inseamna a lua de mana copilasul speriat si a o asigura ca nu e singura cu tristetea ei. Ce e asa fain la a fi adult e ca ne da posibilitatea sa fim parinti acelor parti micute din noi care au avut cresterea stagnata si avem responsabilitate deplina pentru asta.
Nu te ingrijora, nu trebuie sa mergi inapoi sa cauti acele parti ranite ramase in copilarie, ele apar in fiecare zi in “dificultatile” pe care le intampinam la noi si la cei din jur!
Elissa Manda medic
