Fenomenul neputinței învățate

O parte din zilele libere din aceasta perioada de Sărbători de Primavara, le traiesc într-o zona fascinanta la limita Elvetia – Austria.

Iată una dintre reflectiile mele:
in ultimul timp asistăm la fenomenul „neputinței învățate”, prin care oamenii renunță la a lupta pentru un mediu bun, argumentând că ei nu pot avea control asupra evenimentelor pe care nu le aprobă. Din nefericire îl regăsim cu ușurință și în România.

Mi-am amintit că in facultate învățam despre experienta din anii ’60 facută pe câini, care erau mai întâi expuși la șocuri electrice dureroase, ca mai apoi să se observe ca nu mai încercau să scape, pentru că învățau că dacă nu au control într-o situație, renunță și în alta.

Colegul meu, psihologul Grant, ne roaga să ne gândim la reactia Inteligentei Artificiale. Chiar dacă este instruită să comunice anumite informații, pe măsură ce oamenii comunică cu ea, începe să își schimbe opiniile. De ce n-ar pastra omul aceasta capacitate, din moment ce AI este toata întelepciunea umană împreună?

S-a observat ca oamenii după ce au fost expuși la un zgomot puternic și necontrolat, nu s-au mai deranjat să-l oprească, si când aveau posibilitatea să o facă. Trăgeau concluzia că acțiunile lor nu contează. Nimic n-a funcționat, deci de ce să mai încerci?

Să avem atentie uneori si cu mediul online, unde oferim pasiv like-uri sau nu le oferim din pasivitate sau pasiv agresivitate și ne face mai puțin dispuși să ne implicăm în mod real în societate și în dezbateri.
Ca psiholog observ că atunci când oamenii se simt înțeleși, se apără mai puțin și le crește capacitatea să reflecteze. Asa au opinii mai puțin extreme și mai nuanțate. Acest lucru se întâmplă pentru că începutul unui dezacord productiv nu e insistența, ci curiozitatea.

Vorbind cu sotul si copiii, ne dăm seama ca noi nu practicăm “neputinta învățată”. Ne-a fost greu de multe, multe ori, dar noi credem si simtim că se poate. Schimbarea si vindecarea sunt posibile. Suntem foarte recunoscatori pentru acest lucru. Ce va doresc eu, să vă luați timp aceste zile din Ajun si Zilele de Paste, sa reflectati la aceste lucruri.

Sărbători Pascale cu inima deschisă către iubire, liniște și renaștere.Să simțim, cu adevărat, că merităm binele și că se poate.

Va urez anticipat Hristos a înviat!

Cu drag psih. Stela Manda

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele