Psihologie și Psihoterapie

Empatia

Empatia, o capacitate pe care ar trebui să ne-o exersăm mai des

Când eram la liceu, nu înțelegeam niciodată de ce în momentul în care spuneam cum mă simt, persoanele din jur îmi ofereau un răspuns care îmi genera un sentiment de invalidare. Ca să fiu mai clară, spuneam: ,,Sunt așa obosită! N-am dormit decât cinci ore azi noapte.”, și mă trezeam cu un răspuns de genul: ,, Tu ești obosită? Eu ce să mai zic, am avut meditație până la opt seara și am mai avut și teme. Abia mi-am tras răsuflarea!”.
De fiecare dată când încercam să spun ce mi se întâmplă, mai exact cum îmi reacționează mie organismul la ceea ce mi se întâmplă, oamenii din jur aduceau argumente ce îmi transmiteau următoarele mesaje: ,,Nu te mai plânge, noi o ducem mai rău!”, ,,Viața este grea, toți avem de tras!”, ,,Nu-ți folosești resursele la cote maxime și asta e numai vina ta! Uită-te în jur, oamenii care sunt în aceeași situație rezistă și nu se plâng toată ziua ca tine”.
Cu timpul, am ajuns să-mi pun întrebările: ,,Este o competiție?”, ,,Doar pentru că persoana X spune că ea a putut să facă față situației, asta înseamnă că nu merit să mă plâng?”, ,,Dacă o persoană a suferit mai mult într-o situație asemănătoare, asta înseamnă că suferința mea e invalidă și n-ar trebui să-mi fie luată în seamă?”, ,,Doar pentru că există în lumea asta oameni care o duc mult mai rău, asta înseamnă că ar trebui mereu să fiu recunoscătoare pentru ce am și să tac, indiferent de situație?”.
Ajungând la terapie, lucrurile au devenit din ce în ce mai clare pentru mine. Ce înseamnă mai exact să empatizezi?

În primul rând, a empatiza nu înseamnă doar să simți, ci și să transmiți că simți, în sensul că trebuie să facem conștienți oamenii de faptul că la noi nu numai că a ajuns informația pe care ei ne-au comunicat-o, dar aceasta ne-a și atins.
Nu cred că este îndeajuns să dăm din cap și să spunem doar: ,,Da, știu!”, și asta pentru că oricărei persoanei i-ar fi de mai mare ajutor dacă ar auzi și alte cuvinte. Spre exemplu, mie mi-ar fi plăcut să aud: ,,Înțeleg că te simți obosită și îmi pare rău!”.
Tu ce ți-ai fi dorit să auzi?
Consider că oglindirea este o modalitate bună de a-l face pe cel de lângă noi să se simtă crezut și susținut. Prin oglindire reușim să ne protejăm și relația, pentru că ne facem prietenul/partenerul să înțeleagă că are libertatea de a se simți într-un anumit mod fără să fie judecat. În acest fel, reușim să dăm la o parte bariera pe care nici noi cel mai probabil nu ne doream s-o creăm.
Oglindirea înseamnă să reproduci ceea ce ți s-a comunicat, pentru a-l face pe cel de lângă tine să înțeleagă că TU ai înțeles ce acesta a încercat să îți spună.
Dacă ni se spune: ,,Mă simt foarte furios când văd că X face asta.”, oglindirea ar suna cam așa: ,,Tu îmi spui mie că te simți foarte furios când vezi că X face asta. Am înțeles corect?”.
În al doilea rând, consider că ar fi de mare ajutor dacă aș discuta puțin despre ce înseamnă, mai exact, ca mesajul aproapelui să ajungă la noi.
În momentul în care o persoană ne povestește ceea ce a simțit într-o anumită situație, este posibil să ne fi aflat sau nu într-o împrejurare asemănătoare. În cazul în care nu am trecut prin ceva similar, ne imaginăm că suntem în ipostaza respectivă și de acolo reies reacțiile pe care le-am fi avut noi. Dacă am participat la o situație asemănătoare, e și mai ușor.

Bun, până aici e simplu!
Dar ce se întâmplă atunci când reacțiile noastre sunt diferite de cele ale persoanei de lângă noi, în cadrul unei situații similare?
Trebuie să înțelegem că noi, oamenii suntem diferiți. Deși avem acces la aceeași gamă de emoții, nu întotdeauna ni le dozăm la fel. Mai ales dacă trecutul nostru este diferit față de trecutul aproapelui! Eu zic să empatizăm cu persoana, nu cu situația, pentru că oamenii trec prin evenimente asemănătoare, dar reacționează de multe ori diferit. Și aici intră în discuție o grămadă de factori, dar cel mai important este trecutul fiecăruia. Fiecare om are traumele lui! Să ne imaginăm viețile, ale noastre și ale celor din jur, ca pe niște linii care se intersectează într-un punct. Deși ai ajuns în aceeași împrejurare (acel punct de întâlnire), liniile, adică viețile noastre, au venit din direcții diferite!
A empatiza înseamnă să înțelegi că persoana de lângă tine trece printr-o situație asemănătoare (momentan poate avea doar potențialul), dar în același timp a respecta faptul că, având în vedere structura ei, e posibil să resimtă experiența la o intensitate diferită față de tine. Fiecare organism are propriul mecanism de autoreglare. Eu cred că ar trebui să-i încurajăm pe cei din jur să-și găsească propriile moduri de funcționare.
Când un om se află într-o pasă proastă, nu știu cât de mult îl va ajuta faptul că tu încerci să-i transmiți ideea că nu suferă destul cât să i se valideze durerea. Nu știu în ce măsură avem noi, oamenii, capacitatea de a măsura suferința aproapelui. Repet, nu e o competiție! Doar pentru că tu consideri că pățania ta este mai nasoală, asta nu înseamnă că ai dreptul să-i invalidezi durerea celuilalt!
Desigur, aici nu vorbim doar de suferință.
Putem să ne comunicăm reușitele și tot să primim răspunsuri dureroase și invalidare.
În concluzie, empatia este o capacitate care poate fi îmbunătățită dacă menținem o atitudine reflexivă. Totul pleacă din interiorul nostru. Să nu uităm că ce nouă nu ne place, altuia nu ar trebui să-i facem.

Nu cred că este o competiție, deși avem tendința să concurăm, chiar și când e vorba de ceea ce simțim. E normal, natural, dar trebuie să existe un echilibru. Și acesta se poate atinge în momentul în care punem în balanță și ne dăm seama ce este mai important: a fi ,,câștigătorul” în plan social sau a fi omul capabil să întrețină relații sănătoase cu cei din jur, prin validarea sentimentelor fiecăruia (și aici intră sentimentul de victorie, de înfrângere, de furie etc.), și deci persoana care va fi invitată și la alte interacțiuni benefice de acum încolo. Este evident că empatia nu numai că ne apropie de ceilalți, dar ne și ajută să formăm o societată funcțională, în care ne sprijinim unii pe alții în momente grele și ne bucurăm împreună de victoriile fiecăruia.

Bianca Pîrcălabu
Studentă - Facultatea de Medicină Craiova

Psihologie și Psihoterapie