Psihologie și Psihoterapie

De la judecată la empatie

DE LA JUDECATĂ LA EMPATIE 

 

Imagineaza-ti ca ajungi acasa si ai ocazia sa observi cum sotia se cearta cu copilul, cu mama ei….. tu in mintea ta te gandesti: „ar trebui sa gestioneze situatia mai bine, nu ar trebui sa lase copilul sa…., mama este prea blanda, este prea aspra….copil prea rasfatat, din cauza asta se poarta asa….”
Tu incerci sa intervii, esti „empatic”, dar cand vezi ca nu se face dupa cum gandesti tu, iti pierzi rabdarea, ridici tonul si se amplifica situatia.
Observam de multe ori tendinta noastra moralizatoare si atotstiutoare.
Ne trezim intr-o situatie spunand ”Cum au putut sa faca acest lucru? Eu as fi abordat situatia intr-un mod diferit. Intr-o asemenea situatie nu as fi ridicat vocea”.
Ne aflam adeseori in situatii de viata, unde absorbiti de propria anxietate, nu vedem solutii, din cauza perceptiei ca cealalta persoana a gresit. Ne simtim incapabili sa simtim situatia. Este atat de simplu sa-i judecam pe altii, sa consideram ca noi avem dreptate si ca ceilalati gresesc. Reactia noastra initiala la situatii negative, este ea insasi negativa, ca si cum asa am fi programati, de parca reactia pozitiva sau chiar detasata ne-ar face rau. Acest mod de a vedea lumea nu ne ajuta deloc.

Iata un mod mai sanatos de a ne uita cu empatie la situatie:

  • Sa ne retragem, sa ne autobservam si sa vedem cum proiectam propriile preconceptii, opinii, judecati de valoare asupra comportamentului celorlalti. De exemplu daca cineva riposteaza ne simtim ofensati, mai ales daca e copil, spunand ca „este obraznic”, „este lipsit de respect”. Propun sa ne uitam la nevoia neimplinita din spatele comportamentului.Se poate sa aiba legatura de multe ori chiar cu nevoia noastra neimplinita de a spune ce gandim, simtim, ce ne-a afectat capacitatea naturala de a ne proteja. Si cand observam cum cineva se apara ne aminteste de aceasta nevoie neimplinita a noastra, pe care inconstient nu vrem sa vedem ca cineva si-o implineste. Sa nu ne miram apoi ca noi si copiii nostri se lasa gresati emotional sau nu pot spune NU in situatii problematice. Situatia care ne activeaza in aceste moduri este trigger care inseamna 20% prezent, 80% trecut.
  • Sa luam focusul de la comportament si sa ne gandim ce simt oamenii in interiorul lor. Chiar daca nu ne dam seama, intrebarea reflectiva ajuta enorm. Toate tipurile de comportament sunt in esenta determinate de sentimentele noastre. Doar constientizand sentimentele si simtindu-le putem discerne cum sa fim in situatii de acest fel.
  • In astfel de situatii totul reprezinta o crestere neasteptata si total neprogramata a starii de anxietate si toate incercarile de a gandi rational sunt in zadar. Nu am fost deprinsi ca in asemenea situatii sa folosim limbajul sinceritatii sufletului nostru, nu cel rational si al controlului. Dar invatam!!
  • Nu este despre tehnica rationala – cum sa fac, ci depre relatie – cum sa fiu!

Ca sa fim empatici: 

 

  • Nu folosim empatia ca tehnica rationala, ne paraseste imediat
  • Nu devenim complici cu emotiile celuilalat, pana la identificare cu ele

 

    • Cum ne dam seama ca este empatie reala, nu tehnica rationala?
    • Nu avem propriul plan sau scop de cum sa fie situatia
    • Recunosc imediat ca celalalt are o stare emotionala total diferita de a mea
    • Pentru a ma conecta cu el/ea renunt complet la planul meu de cum sa stea lucrurile, care necesita prezenta constienta
    • Accept ca nu sunt sigur cu adevarat in ce directie o vor lua lucrurile, totul este despre angajamentul de a comunica, nu despre ale cui planuri se vor implini sau se potrivesc cu situatia
    • Recunoastem importanta parcurgerii procesului impreuna, dar decizia, finalul pot fi diferite si accept acest lucru

Exemplu: Ai o prietena si ii spui – „te inteleg, voi fi alaturi de tine sa nu mai fii asa speriata”
Este aceasta empatie? Pare a fi! Dar dupa neurostiinte, creierul prietenei percepe – „pare ca ma intelege, dar imi da un plan – sa nu mai fiu speriata, pare ca se grabeste ca sentimentul meu de frica sa dispara, si desi si eu vreau asta, nu sta langa mine in proces. De fapt nu-i place ce simt.”
Adultii, copiii, nu stiu toata aceasta explicatie, dar simt contradictia si devin dezorientati cu privire la ceea ce ar trebui sa simta. De aceea auzim des: „Chiar nu ma intelegi”

In continuare, empatia reala este atunci cand:

  • Acceptam ca este in regula ca prietenii, copiii, partenerii nostri simt ce simt, nu trebuie sa schimbam ce simt
  • Putem simtim anxietate cand observam ca nu se schimba lucrurile cu prietenul sau copilul, se poate transforma in furie, tristete, dar este responsabilitatea noastra propriul sentiment, nu-l punem pe umerii nimanui, pentru ca altfel ei se inchid in sine, incetand sa mai coopereze cu noi
  • Suntem preocupati de emotiile celorlalti, dar nu cautam o modalitate de a-i face sa le evite, ca sa faca ce vrem si sa ne simtim noi bine
  • Il ajutam pe celalalt sa-si organizeze emotiile impreuna cu noi, o nevoie importanata umana, transmitand mesajul ca emotiile sunt normale si trebuiesc traite, sunt reglabile si gestionabile
  • Cand poti sa spui :„Frica este o emotie umana normala, asadar nu-ti face griji, simte-o cum simti si bucuria, las-o sa se manifeste!” In acest fel emotia are nevoile implinite si pleaca. Toate acestea in prezenta empatiei reale.
  • Cand reflectam la faptul ca am fost educati cu focus pe rezultat si motivul pentru care vrem un anumit rezultat pentru celalalt acesta este. De aceea se incurca empatia. Nu am fost educati sa validam procesul, asa ca sa fim blanzi cu noi si cu cei care ne-au educat, a fost tot ce putea fi mai bine.

 

  • Cum ne dam seama ca este empatie reala, nu complicitate pana la identificare cu emotiile altcuiva?

Exemplu: Ai un copil si se teme de caini, iar tu ii spui – „te inteleg, vom ocoli toti cainii, iti promite mami ca tot mereu vom trece pe strada cealalata, sa nu-i mai vezi niciodata” sau are fobie de avion prietena ta – „iti promit ca voi face eu cu tine toate calatoriile cu trenul sau masina personala”

Deci:

  • Lasam pe celalalt(copil, sot, prieten) sa se confrunte cu propria emotie pentru ca ce se intampla cu el, nu reflecta experienta noastra din copilarie sau alte evenimente de viata noastra
  • Intelegem ca problema nu e cainele, ci frica noastra ca avem un copil prea sensibil sa faca fata acestei provocari, sensibilitate asimilata din experientele noastre din trecut neterminate, fapt ce face ca acest lucru sa mearga transgenerational
  • Nu anihilam emotiile, identificandu-ne cu ele , ci le dam spatiu, altfel se intensifica
  • Iata un mod practic de a fi empatic, ci nu complice cu emotia de frica in cazul copilului:

„ Inteleg ca simti frica de caini, voi fi langa tine pentru a face fata acestei frici, este o reala provocare pentru tine. Vom confrunta frica impreuna.”

De asemenea putem crea un joc – „ Hai cu papusa ta si sa ne jucam cum mergem pe strada, intalnim caini, hai sa vedem ce simte ea, care sunt nevoile emotiilor ei. Hai sa ne plimbam cu ea pe strada sa vedem daca îi place sa vada caini. Sa ne spuna care culoare a cainilor îi place”.

De aceea, pentru cazuri de genul celor descrise anterior, va sugerez:

  • Stati langa ai vostri dragi in liniste
  • Reflectati-le emotiile cu blandete
  • Incercati sa le intelegeti sentimentele, fara a fi intruzivi, spunandu-le ca sentimentele lor sunt importante pentru voi
  • Tineti-va opiniile, criticile si discursurile moralizatoare, pentru voi
  • Asigurati-i ca sentimentele sunt normale, daca le simt
  • Sa ne constientizam propria anxietate si sa ne ocupam de ea

Cred in buna voastră intentie si credintă si va doresc sa practicati empatia reala, benefica pentru voi si cei ai vostri, pentru ca ea ajuta la restabilirea echilibrului dintre „A DA” si „A PRIMI”, atat de vindecator in relatii!

Stela Manda
Psiholog

Psihologie și Psihoterapie

În acest mediu incert se stârnesc multe temeri.
Noi suntem aici pentru a fi alături de oameni.

Contactați-ne acum pentru a programa o ședință online!