FIECARE avem capacitatea de a trai zilnic cu energia vitala de care avem nevoie, insa cu mai multe iesiri sau valve care pot controla debitul energiei noastre.
Informatiile, sentimentele si convingerile pe care le avem despre noi controleaza nivelul energiei vietii proprii, de aceea este important sa ne intrebam:
- Am eu obiceiul de a ma autoobserva?
- Seara, la o recenzie a zile, ma intreb la ce am visat cu ochii deschisi toata ziua?
- Care este mai mare? Capacitatea de autoobservare sau capacitatea de autoamagire?
Cand sunt eu in apararea mea, cand sunt bun cu mine, creste cantitatea de energie, in acest fel facem fata cu autoempatie, demnitate, forta, iubire, la tot ce ni se intampla.
Daca se intampla insa sa avem fata de noi o atitudine negativa, dezgust, lipsa de apreciere, traiesc cu regrete acceptand greu ca alegerile facute sunt cele mai potrivite din momentul in care am trait si am ales, avand in vedere si faptul ca suntem fiinte finite si acest aspect ar trebui sa ne ajute sa acceptam ca nici daca am fi infiniti nu s-ar justifica sa regretam alegerea, pentru ca atunci am putea interveni sa o schimbam. Aceasta permite sa ma pedepsesc mancand nesanatos, amanand sa fac lucruri pentru dezvoltarea mea, intampin ziua de pe o pozitie de teama de lipsa de putere si in mod interesant ii pedespsesc si pe cei din jur.
Daca acest lucru este incurcat cu egoismul, atunci nu stiu ca aceasta este pretuire de sine si ii voi face pe ceilalti oameni sa-mi acorde valoarea pe care nu mi-o acord eu.
Conflictul apare acolo unde este necesara o schimbare. De ce spun acest lucru? Daca ma uitam asa la conflict, atunci randurile urmatoare nu ar mai fi scrise. Dar …pentru ca nu in acest mod este inteles conflictul, de teama lui omul ajunge sa-si lase limite incalcate, sa spuna NU in interior si DA in exterior, sa ofere pe datorie si apoi sa realizeze ca celalalt nu stie ca a primit pe datorie, sa spuna altcuiva ca il iubeste, in timp pe sine se ignora si nu stie ce nevoi are. Rezultatul? Din pacate autosubestimarea. Dar sa avem un moment de onestitate – de unde stii sa iubesti ce cineva daca pe tine nu te iubesti?
Sa facem diferenta neta intre egoism si pretuire de sine.
Egoismul este:„Sunt mai bun decat tine”.
Pretuirea de sine este:”Sunt la fel ca tine”.
Atunci cand nu-mi place de mine, sentimentele ce ma incearca pentru semenii mei sunt frica si invidia.
Omul care se iubeste si se pretuieste pe sine, poate sa-i iubeasca si sa-i pretuiasca si pe ceilalti, este responsabil, poate intretine relatii frumoase in care ofera si primeste in mod echilibrat, fara sa se gandeasca la a fi dator daca i-ai daruit ceva si nici nu te indatoreaza daca i-ai facut o favoare. El nu te va rani, nu-ti va spune ca din cauza ta a strigat la tine, din cauza altuiva a reactionat el nepotrivit in vreo imprejurare. Considera ca este responsabil pentru propriile actiuni. Nu va abuza de tutun, alcool, drog. Nu va face copilul confident pentru propriile suferinte
Omul care nu se iubeste, cedeaza puterea in fata celuilalat ceea ce il face sa evite permanent conflictul si tocmai acest lucru se intampla, intra nepregatit in el fara sa se poata oragniza emotional. Se teme de ceilalti oameni, nu are confort sa se apropie si ca atare atasamentul si angajamentul au de suferit.
Ce ar trebui sa cunoastem despre fiinta umana:
- Suntem asa de asemanatori in sensul ca avem un corp construit aproximativ la fel. Sa onoram acest lucru, pretuindu-l, dar sa nu intram intr-un pattern si sa ne straduim sa fim si sa reactionam la fel!
- Suntem in acelasi timp asa de diferiti, in sensul in care eu chiar sunt singura persoana de acest fel din toata lumea. Asa ca am dreptul sa pretuiesc si nu ma mai judec, autodevalorizez si pedepsesc!
Cand nu ne intelegem si acceptam diferentele, chiar pe principiul uneori sunt de acord ca nu sunt de acord, apare comparatia pe care o fac adultii, dar si copiii, competitia neproductiva, conformarea la ceva ce nu e pentru mine, scriptul replicativ sau de opozitie, frangerea lui NU, care se invata la doi ani, si intrenoi fie vorba, ne plangem si ne bucuram in acelasi timp, fata ne rade si ne plange cand ne descriem:” am probleme ca nu stiu sa spun NU”, dar nu suntem siguri daca este pozitiv sau negativ, iar ziua este seaca si lipsita de energie. De asemenea scade stima de sine – cand nu vedem cine suntem si ce putem sau uneori creste stima de sine, cand nu ne vedem limitele, ne incumetam si incalcam si limitele altor oameni.
Daca ne gandim serios, suntem fiecare rezultatul unirii dintre un ovul si un spermatozoid, ambele contin material genetic serios pentru noi, dar cel mai diferit ne face modul in care ne uitam la aceasta mostenire si o folosim dupa aceea.
Daca ne bine gandim, poate cea mai mare provocare a parintilor este sa nu aiba preconceptii despre cum anume sa fie copilul si sa accepte ca va fi unic, ca va semana cu ei si va fi diferit in acelasi timp, ca acel copil nu este mama sau tata, este EL/EA. Pentru acest lucru parintii au nevoie sa-si sporeasca capacitatea de observare, autoobservare si curiozitatea, daca nu li s-a spus cumva – „hei, curiosii mor repede!” si sa fi murit pe drum aceasta curiozitate, dar va invia, daca vrem acest lucru.
Adesea eu sugerez un exercitiu, pe care in formarea mea pe Psihoterapie Sistemica l-am primit ca sugestie. Sa stam pe covor in sufragerie toata familia, la final de saptamana si sa vorbim despre noi fiecare despre ce s-a intamplat nou in acea saptamana (noi abilitati, opinii, perespective, glume), ce am gandit, simtit, ce ne venea sa facem in acea imprejurare. Fiecare va vorbi pe rand. Este miraculos acest ritual, invatam sa ne oglindim, invatam cat de diferiti si asemanatori suntem in acelasi timp, traim toata gama de emotii impreuna, fiecare este vazut asa cum este, se acualizeaza saptamanal. Aceasta intalnire de pe covor, poate fi urmata de o gustare impreuna.
Daca avem copii, adolescenti sau tineri care se exprima – „nu mai sunt un bebe”, va va ajuta foarte mult acest exercitiu.
Se spune ca stima de sine, despre care se vorbeste asa de mult, este media aritmetica dintre stima de sine a mamei si a stima de sine tatalui, rezultatul actiunilor, interactiunilor, reactiilor celor care au grija de noi cand suntem copii, chiar felul in care este atins.
Cateva puncte de reflectie:
- Cum vorbim cu copiii si unii cu altii!
- Ce ne provoaca noua atingerea celorlalti si cum credem noi ca se simte atingerea noastra pentru ceilalti!
- Care sunt emotiile noastre zilnice si cum se simt in corp!
- Datorita gandirii concrete, pana in jur de 9-10 ani copiii percep evenimentele din jur ca intamplandu-se din pricina lor. De aceea toti care avem copii, pentru ca nivelul energiei vietii noastre si al lor sa fie sus, sa le face clar cu cine vorbim(atentie cand spunem voi), sa facem diferenta dintre context si eveniment(daca merge un fratior la spital, sa descriem ce tine de el si ce nu), sa-i dam posibilitatea sa intrebe. Studiile spun ca bebelusii si copiii arhiveaza evenimentul fara context.
- Sa facem diferenta intre emotie si descrierea ei!
- Un om vizibil si apreciat, va invata ca adult sa se autoregleze emotional si nu va creea dependente de alti oameni sau substante si va fi mereu curios, ceea ce ajuta la vindecarea oricarei traume daca apare si creste energia de viata zilnica!
Sa reflectam deci!!
Stela Manda Psiholog