Se face deseori confuzie crezând că psihoterapia sistemică de familie și cuplu lucrează doar cu familia sau doar cu probleme legate de familie. Ne dorim aici să expunem cum se lucrează în psihoterapia sistemică, care este specificul ei, prin ce este ea diferită de alte abordări terapeutice.
Psihoterapia este o metodă de intervenție prin care un specialist (psihoterapeut) lucrează cu un client (care poate fi o singură persoană sau un cuplu sau o familie sau un grup) pentru ca acesta să își depăsească dificultățile psihoemoționale și relaționale.
La momentul actual sunt sute de curente de psihoterapie ce au la bază teorii coerente, consacrate (teorii psihodinamice, teorii cognitiv- comportamentale, narative, umaniste, curente originale) sau perspective integrative (care nu pleacă de la o teorie distinctă, propriu-zis integrativă ci presupun combinații, mai mult sau mai puțin coerente, ale teoriilor consacrate).
După cum ele se focalizează pe individ sau pe relații, psihoterapiile pot fi împărțite în psihoterapii individuale și psihoterapii sistemice. Diferența dintre ele are la bază perspectiva din care se explică cum apar, cum se mențin și cum s-ar putea rezolva problemele oamenilor.
Perspectiva individuală privește în primul rând asupra persoanei ( intrapsihic-gânduri, emoții, comportamente), iar explicația cauzală este mai mult unidirecțională, liniară, de tip cauză – efect. Perspectiva sistemică ia în considerare mai ales relațiile dintre oameni, fenomene relaționale(apropierea sau depărtarea dintre oameni, lupta de putere, schimbări în etapele de viață, comunicare ambiguă etc), explicația cauzală fiind mai complexă, circulară (variabilele sunt privite în interdependență).
Cum lucrează un psihoterapeut sistemic?
Iată cum se diferențiază cele două abordări atunci când lucrează cu o persoană de sex feminin de 35 ani, căsătorită, cu copil de 6 ani preșcolar, care acuză frică nedefinită și dificultăți de concentrare pe sarcinile cotidiene (anxietate):
Un terapeut individual va explora modul cum gândește, cum procesează emoțiile și cum se comportă persoana și va pune în legătură problema cu acestea. Astfel el va constata că în spatele anxietății pot fi:
- Credințe rigide care blochează acțiunea și amplifică disfuncțional emoțiile (”Dacă mă bucur o să îmi meargă rău”, ”Nu poți face nimic dacă nu te pricepi foarte bine”, ”Dacă rămân singură îmi va fi rău și nu mă voi descurca”);
- Comportamente învățate în diverse situații mai mult sau mai puțin traumatice, întreținute de consecinte benefice pentru individ (Evitarea situațiilor în care este singură sau în care trebuie să ”performeze”)
- Dificultatea de a trece peste defense și de a identifica, trăi și exprima emoțiile, nevoile asociate (în momente în care ar trebui să exprime furia sau frica, persoana evită să vorbească despre ele, nu spune ce nevoi are, folosește multe raționalizări, neagă emoțiile, folosește ironia etc.)
- Conflicte interioare neconștientizate cu rădăcini în traumele din trecut (să mă descurc singură, să demonstrez că sunt puternică fără să cer ajutorul și să recunosc că sunt neajutorată într-o anumită situație)
(exemplificare sintetică a perspectivei cognitiv-comportamentală, experențiale și psihodinamice).
Pentru a produce schimbarea terapeutul va interacționa, în terapie, mai ales cu persoana care manifestă simptomul. Schimbarea intrapsihică (gânduri, emoții, comportamente) va fi propusă prin crearea de experiențe în terapie (conversație, exerciții ,teme pentru acasa etc) care să ducă la modificarea stilului de gândire, la construirea strategiilor comportamentale alternative pentru situațiile de viață problematice, la procesarea funcțională a emoțiilor, la eliberarea energiilor reziduale, la generarea de insighturi.
Atunci când va avea în terapie si aparținătorii, el se va focaliza pe fiecare individ separat, pentru a culege informații sau pentru a le propune schimbarea, fără a-i vedea în interdependență. Schimbarea interioară a individului va determina eliminarea simptomelor problematice.
Analizîndu-se procesul terapeutic și efectele acestuia, s-a constatat că rețeaua de relații în care este prins individul face dificil efortul de schimbare al acestuia deoarece presiunea sistemului (a modului în care se raportează ceilalți la client) îl va determina în scurt timp să revină la comportamentele problematice sau să dezvolte unele noi. Dacă schimbarea apare, aceasta ar trebui să fie semnificativă.
Cunoscând influența sistemului familial asupra unei persoane, un psihoterapeut sistemic va pune gândurile, comportamentele, emoțiile, nevoile, conflicte interioare ale clientului în raport cu relațiile în care este prins, explicându-le pe baza contextului în care apar:
- Credințele rigide fac parte din cultura familiei. Credințele ”Dacă mă bucur o să îmi meargă rău”, ”Nu poti face nimic dacă nu te pricepi foarte bine”, ”Dacă rămân singură îmi va fi rău și nu mă voi descurca” fac parte din stilul cognitiv al mamei ei, de la care clienta vrea să obțină aprobare, confirmare sau cu care vrea să se identifice;
- Credințele și comportamentele de evitare ale clientei sunt susținute de comportamentele de ajutor ale celor din jur . Astfel, cu cât clienta evită să se implice în anumite activități, de exemplu să facă cumpărături, să rămână singură, cu atât membrii familiei vor face ei mai mult din aceste activități, ceea ce o va invalida și mai mult și nu îi va lăsa spațiu pentru a se confrunta cu fricile sale( denumim această dinamică complementaritate, reciprocitate)
- Dificultatea de a procesa emoțiile este un tipar de interacțiune al familiei susținut de comunicarea incongruentă, alienarea de sine, traume neprocesate și înstrăinarea de ceilalți. De ex., frica sau furia generată de comportamentul distant al soțului nu sunt exprimate clar către acesta, soția evitând să vorbească despre ele, nu își exprimă nevoile, folosește multe raționalizări, neagă emoțiile, folosește ironia, acuză soțul pentru comportamente ce nu au legătură cu relația etc. Cuplul este prins în tipare disfuncționale de tip atac- apărare.
- Conflictele inconștiente (de a fi vulnerabilă, de a cere explicit ajutor de la partener și, în același timp de a a fi ”puternică”, de a te baza numai pe ea pentru a nu fi rănită) sunt preluate transgenerațional de la generațiile anterioare, ca modalitate de a fi loială ambilor ei părinți aflați în conflict. Anxietatea manifestată de clientă ajută familia să fie blocată la stadiul de familie cu copil mic deși se află în etapa de familie cu copil preșcolar. Fără să își asume direct și conștient, mama rămâne foarte aproape de copilul de 6 ani , indisponibilă pentru soț și pentru cariera ei profesională, soțul rămâne distant și preocupat de aspecte exterioare familiei (profesie, prieteni, hobby, familie de origine), copilul ramâne in confortul dat de protecția mamei evitând emoțiile negative și neexperimentând autonomia, dezvoltarea abilităților de relaționare cu egalii și cu cei din exteriorul familiei;
- Credința ”Nu poti face nimic dacă nu te pricepi foarte bine” poate să țină aproape membrii familiei de clientă, chiar dacă aceasta nu a cerut în mod explicit acest lucru, ba chiar l-a negat. Spre exemplu, anxietatea poate fi o cheamare indirectă ca soțul evitant să se implice în relația de cuplu și să își reconfirme dragostea.
(exemplificare sintetică a perspectivei sistemice cognitiv-comportamentale, experențiale, transgenerționale, structuraliste)
Pentru a susține clienții spre schimbare, psihoterapeutul sistemic va invita în terapie persoanele semnificative din rețeaua de relații a persoanei care manifestă simptomul (membrii familiei, prieteni, profesori etc). Astfel prin experiențele create în ședințele de terapie (conversație, exerciții etc) schimbarea este propusă în același timp tuturor persoanelor prezente în terapie, deblocând tiparele de interacțiune disfuncționale, schimbarea fiind mai rapidă și mai sustenabilă.
Spre exemplu, clienta va înțelege
- că acele credințe după care își ghidează viața nu sunt adevăruri universale ci modalități prin care își manifestă loialitatea față de părinți, fiind astfel mai flexibilă în nuanțarea sau chiar modificarea lor.
- Își va putea regla deschis și concret relația cu mama, diminuând reactivitatea și simțindu-se mai liberă să riște alte comportamente sau să asimileze alte credințe și atitudini,
- Își va asuma riscul de a comunica clar și deschis cu soțul nevoile de atașament și emoțiile asociate, iar soțul va răspunde la fel de clar, reușind să fie conectați și intimitatea în cuplu să crească, oferind o bază de siguranță pentru a-și asuma riscurile confruntării cu dificultățile sarcinilor cotidiene,
- Va putea să conștientizeze modul în care trecutul (tiparele de tranzacționare emoțională, miturile, misiunile, valorile, credințele transmise din generație în generație) îi influențează prezentul și va putea modifica prin ritualuri modul în care se raportează la trecut.
Familia va renegocia deschis rolurile, puterea, granițele și astfel simptomul (anxietatea) va putea dispărea, deoarece nu va mai avea rol în reglarea relațiilor.
Atunci când membrii familiei sau alte persoane semnificative nu pot sau nu sunt dispuse să participe la terapie, ședința se desfășoară individual și continuă să fie sistemică prin abordare. Focusul terapiei sistemice este de a schimba la client percepția asupra relațiilor sau de a crea în mediul securizant al cabinetului experiențe de relaționare noi care vor crește probabilitatea de a reacționa diferit la reacțiile celor din jur.
Astfel, schimbarea tiparelor de interacțiune (sau a percepției asupra relațiilor) va duce la dispariția simptomelor problematice.
În concluzie, perspectiva sistemică este abordarea terapeutică care se focalizează pe relații și are la bază metafora sistemului. Este o metodă de lucru care își propune să lucreze și la alte aspecte decât cele vizate de abordările individuale, completând perpectiva asupra problemelor.
Marcel Nedelcu Psihoterapeut Principal si Formator Psihoterapie Sistemică de Familie si Cuplu
